Veniturile nedeclarate vor fi impozitate cu 16%(ian. 1, 2011)
Veniturile nedeclarate ale persoanelor fizice care au facut cheltuieli sau detin elemente de patrimoniu mai mari cu 10%, dar nu mai putin de 50.000 de lei, decat veniturile declarate si a caror natura nu este cunoscuta la momentul controlului de catre ANAF vor fi impozitate cu 16%, potrivit unei modificari aduse de Executiv Codului Fiscal, in sedinta de joi. De asemenea, noul act normativ include si reglementari privind instituirea declaratiei unice privind obligatiile de plata a contributiilor sociale si evidenta nominala a persoanelor asigurate.
Potrivit ministrului finantelor publice, verificarile vor fi facute pe baza urmatoarelor metode indirecte, a precizat ministrul Finantelor:
– Metoda cheltuielilor efective
– Metoda fluxurilor financiare
– Metoda patrimoniului
„Toate persoanele care nu si-au declarat veniturile, ma refer la persoanele fizice, iar in momentul controlului nu pot demonstra natura acestora, vor fi impozitate cu 16%. Este o decizie curajoasa, solicitata de multa vreme de institutiile financiare”, a spus ministrul Gheorghe Ialomitianu, aratand ca sistemul care va fi implementat in Romania functioneaza in mai multe state UE si in SUA.
Astfel, va fi verificata situatia fiscala a persoanelor cu venituri foarte mari, exact ca in Statele Unite, unde 1% din persoanele mari asigura 40% din cheltuielile bugetare. Trebuie sa introducem aceste metode daca dorim sa avem succes in prevenirea si combaterea evaziunii fiscale”, a afirmat ministrul Gheorghe Ialomitianu.
„Guvernul a luat doua masuri importante: pe de o parte, legata de reducerea birocratiei in administrarea financiara prin introducerea unui sistem simplificat, iar, pe de alta parte, in ceea ce priveste prevenirea si combaterea evaziunii fiscale”, a adaugat ministrul Finantelor.
Sorin Blejnar, seful Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF), a adaugat ca reglementarile noului act normativ ofera autoritatilor posibilitatea reala de combatere a evaziunii fiscale si a muncii la negru, o componenta majora a fenomenului evaziunii, prin instituirea procedurii de verificare a situatiei fiscale asupra persoanelor fizice in ceea ce priveste raporturile dintre venituri, pe de o parte, si cheltuieli si elemente de patrimoniu, pe de alta parte.
„Cadrul legal este construit astfel incat se pot efectua verificari pentru orice persoana fizica care va avea o diferenta semnificativa de peste 50.000 lei”, a precizat Sorin Blejnar, adaugand ca in cadrul ANAF va fi creat un departament specializat in vederea monitorizarii si verificarii situatiilor fiscale ale persoanelor fizice.
Potrivit sefului ANAF, in urma consultarilor cu reprezentanti ai administratiilor financiare din alte state, pana la finele lunii ianuarie ar putea fi elaborata Hotararea de Guvern prin care vor fi stabilite criteriile, metodele si procedurile de verificare financiara a cotribuabililor.
Seful ANAF a explicat si motivele care au stat la baza noilor reglementari: „Avem foarte multe firme sarace in Romania, firme cu datorii si patroni foarte bogati, patroni persoane fizice foarte bogati, care in decursul ultimilor ani au omis in mod deliberat sa-si inregistreze veniturile pe societate lucrand la negru, producand evaziune fiscala, sustragandu-se de la plata impozitelor, iar cu acei bani sustrasi din evaziune fiscala si-au construit case, si-au platit excursii (…) de sute de mii de euro, si-au cumparat bijuterii, iahturi, elicoptere sau avioane de lux. Acesti oameni sunt tinta noastra, pe acesti oameni intentionam sa-i impozitam in perioada urmatoare”.
Ordonanta de Urgenta adoptata contine prevederi inspirate din legislatia fiscala americana, conform declaratiilor presedintelui ANAF, iar Hotararea de Guvern privind procedurile de verificare va fi elaborata in urma dialogului cu specialisti in domeniu din alte state. „Am stabilit contacte cu marea majoritate a sefilor de Fisc din Europa si chiar din Israel si din alte tari. in 15 ianuarie ne vine IRES pe o misiune de asistenta tehnica – IRES-ul este, stim cu totii, Fiscul american – iar in luna februarie ne vin colegii din Franta (…). incercam sa copiem modele reusite din alte state”
Ordonanta de Urgenta pentru modificarea Codului fiscal adoptata de Guvern include, de asemenea, reglementari privind instituirea declaratiei unice privind obligatiile de plata a contributiilor sociale si evidenta nominala a persoanelor asigurate, precum si referitoare la transpunerea unor directive europene in domeniu.