Statul a platit ajutoare sociale de peste 140 mil. de lei, in 2011(iun. 12, 2011)
Peste 500 de mii de persoane au beneficiat de ajutoare sociale in primele 4 luni ale anului, statul alocand peste 144,4 milioane de lei in acest sens, potrivit unei analize efectuate de Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale (MMFPS).
Insa, cuantumul ajutoarelor sociale acordate a scazut de la 43,7 milioane de lei, in aprilie 2010, la 35,7 milioane de lei, in aprilie 2011.
Totodata, numarul de ajutoare sociale platite s-a redus de la 256 mii, in aprilie 2010, la 201 mii, in aprilie 2011.
De asemenea, in luna aprilie, mai mult de 75.000 de ajutoare sociale au fost acordate persoanelor singure, acestea primind aproape un sfert din totalul sumelor alocate de stat.
In total, conform datelor publicate, de la inceputul anului au fost date in plata ajutoare sociale de 140,4 milioane de lei.
Totodata, MMFPS subliniaza ca, in luna aprilie 2011, aproximativ 7.700 de familii au solicitat acordarea de ajutoare sociale, cu 3.350 mai putine decat in luna martie si cu 9.335 mai putine decat in luna februarie.
Potrivit MMFPS, valoarea ajutorului social lunar se calculeaza ca diferenta intre nivelul venitului minim garantat si venitul lunar al familiei sau persoanei singure. In luna aprilie, valoarea medie a ajutoarelor sociale acordate a fost de 177,4% lei/familie beneficiara, respectiv 70,3% lei/persoana dintr-o familie beneficiara. Totodata, de la inceputul anului, aproximativ 500 mii de persoane defavorizate au beneficiat de acordarea venitului minim garantat.