Pedeapsa cu moartea – pro si contra(iul. 31, 2011)

Pedeapsa cu moartea este uciderea prevazuta prin lege a unui om ca pedeapsa pentru o infractiune, pentru care a fost gasit vinovat. De obicei este precedata de un proces judiciar, care se termina cu o sentinta cu moartea. Aceasta este pusa in aplicare prin executie.

Din punctul de vedere istoric, executarea infractorilor sau a adversarilor politici a fost o practica comuna aproape tuturor societatilor. Acum, pedeapsa capitala are o arie de folosire mai izolata, dar mai este inca practicata.In unele tari, celor gasiti vinovati de crima, spionaj sau tradare li se aplica aceasta pedeapsa. Curtile martiale dau cel mai des aceasta sentinta, fiind comuna in dreptul militar.

In alte societati, pedeapsa cu moartea este folosita si pentru actele de viol, adulter, incest, homosexualitate sau trafic de stupefiante.In China de exemplu, traficul de carne vie sau cazurile grave de coruptie sunt sanctionate cu pedeapsa cu moartea.

In Romania comunista au fost executate 104 persoane. Intre 1965 si 1989 Tribunalul Militar Bucuresti a condamnat la moarte 47 de persoane. Pedeapsa cu moartea a fost abolita prin decretul-lege nr. 6 din 7 ianuarie 1990 si a fost inlocuita cu pedeapsa detentiunii pe viata. Ultimele persoane condamnate la moarte si executate au fost sotii Ceausescu in 25 decembrie 1989.

Aplicarea pedepsei capitale a fost intotdeauna subiectul controversat, plin de dispute şi demonstratii al mediilor intelectuale. In acest amalgam emotional intra vibratiile eternei fascinatii ale fiintei umane fata de moarte, teama, angoasa, oroare, dorinta şi neputinta de a intelege, speranta şi profunda, obscura curiozitate.

In clipa de fata, in lume, cincizeci şi cinci de tari aplica pedeapsa cu moartea ucigaşilor care au comis crime abominabile dar şi unora care au incalcat legea locului. Daca pentru prima categorie de nefericiti putem intra in disputa „pro şi contra”, pentru ceilalti, care sunt condamnati la moarte pentru trafic de droguri, adulter sau apostazie simtim ca intelegerea noastra atinge o limita peste care se blocheaza sustine scriitorul Petru Iliesu.

Nu putini sunt cei care sustin ca, pentru criminalii periculosi, pedeapsa cu moartea ar fi o solutie eficienta. Si perfect justificata. Caci, zic ei, un criminal merita sa moara pentru a razbuna moartea victimelor sale. Un criminal trebuie sa sufere proportional cu raul pe care l-a provocat, ceea ce i-ar descuraja si pe altii sa comita asemenea atrocitati. Acest argument psihologic este dublat de unul asemanator care arata ca pedeapsa cu moartea intareste convingerea ca fiecare om primeste ceea ce merita, astfel incat oamenii care fac “lucruri rele” vor fi pedepsiti in consecinta, in timp ce oamenii „buni” vor avea parte de lucruri bune.

Cei care sunt de acord cu pedeapsa capitala se justifica si invocand durerea familiilor victimelor: apropiatilor celor ucisi in atentate, spre ex., trebuie sa li se faca dreptate pentru ca ei sa poate trece peste pierderile suferite.

In plus, mai afirma cei care sustin executarile, de ce sa consumi resursele statului prin incarcerea pe viata a unui individ periculos pentru societate, cand este mai eficient, din punct de vedere economic, sa-l elimini pur si simplu?

De cealalta parte, sunt si oameni care insista ca nu pedeapsa capitala este solutia, fiind o metoda barbara si invechita, contrara valorilor democratice atat de intens propovaduite in vremurile in care traim. Cei care nu sustin pedeapsa cu moartea invoca argumentul religios – daca Dumnezeu este Cel care a dat viata, numai El poate decide cand si cum sa o ia.

In plus, ei sustin ca pedeapsa capitala este una definitiva, omul astfel condamnat nemaiavand sansa se regrete ce a facut si sa se reabiliteze. Mai mult de atat, exista chiar riscul sa fie executati si oameni nevinovati, prin sentinte gresite, care nu mai pot fi ulterior corectate.