Fara nunti in corturi si muzica tare dupa orele 22.00(dec. 11, 2011)
Barurile situate in apropierea blocurilor de locuinte si terasele in aer liber nu vor mai putea difuza muzica tare dupa orele 22.00, potrivit unei legi adoptate recent de Senat. Actul normativ interzice, totodata, organizarea nuntilor si botezurilor la corturi in vecinatatea blocurilor, dar sanctioneaza si refuzul persoanelor de a se legitima, hartuirea operatorilor de la 112 sau alungarea sotului din caminul conjugal.
Legea privind asigurarea ordinii si linistii publice a fost adoptata tacit de Senat, in urma cu o saptamana, fiind trimisa pentru dezbatere la Camera Deputatilor, forul decizional.
Actul normativ interzice astfel organizarea de petreceri cu caracter privat in corturi, spatii neacoperite sau alte amenajari situate in perimetrul apropiat imobilelor cu destinatia de locuinte. Persoanele care organizeaza evenimente de acest tip vor fi sanctionate cu amenda de la 500 de la 1.500 de lei si pana la 300 de ore de activitati in folosul comunitatii.
De asemenea, dispozitiile adoptate de Senat interzic localurilor publice, situate in imobile cu destinatia de locuinta sau in apropierea acestora, sa difuzeze muzica dupa orele 22.00. Aceleasi restrictii sunt prevazute si pentru terasele in aer liber. Amenzile prevazute pentru aceasta contraventie sunt cuprinse intre 1.000 si 3.000 de lei, dar si pana la 300 de ore de activitati in folosul comunitatii. Totusi, in statiunile turistice se pot stabili alte orare de functionare a localurilor, dupa consultarea cetatenilor, a autoritatilor competente din domeniul protectiei mediului si a operatorilor din turism.
Totodata, in cazul repetarii in termen de 3 luni a acestei contraventii, agentul constator va inainta primariei procesul-verbal pentru dispunerea masurii de suspendare a activitatii localului pe o perioada de la o luna la 3 luni.
In acelasi timp, actul normativ adoptat de Senat prevede ca, “in cazul unor evenimente familiale, depasirea limitelor de zgomot admise” sa se poata face numai cu acordul scris al locuitorilor din imobil sau din imediata vecinatate. Conform legii, prin “imediata vecinatate” se intelege “zona adiacenta a unor spatii de locuit, in limita a cel mult 50 de metri fata de aceste spatii”.
Senatorii au stabilit si pedepsirea cu inchisoarea de la 6 luni la 5 ani a persoanelor care folosesc cutite sau alte arme neletale in locuri publice, refuzul de a se legitima cu actul de identitate, savarsirea de acte de violenta si tulburarea ordinii si linistii publice. De asemenea, aceeasi pedeapsa este prevazuta si pentru persoanele care utilizeaza in mod repetat numarul unic pentru apeluri de urgenta 112 fara a avea un motiv intemeiat.
Cu amenda de la 1.000 la 3.000 de lei se va pedepsi si activitatea de comercializare a bauturilor alcoolice si a produselor din tutun in incinta institutiilor de invatamant.
Persoanele care scriu sau deseneaza pe peretii cladirilor sau in mijloacele de transport si cele care dezlipesc anunturile si reclamele afisate in locurile special destinate pot fi sanctionate cu o amenda de la 200 la 500 de lei. Aceeasi amenda este prevazuta si pentru hartuirea unei persoane la telefon prin apelarea repetata, consumul de bauturi alcoolice in parcuri sau refuzul de a parasi un local dupa ora de inchidere.
Totodata, solicitarea sau primirea unor sume de bani pentru a facilita oprirea, stationarea sau parcarea autovehiculelor va fi pedepsita cu amenda de la 200 la 500 de lei.
Actul normativ mai prevede sanctionarea cu amenda de la 400 la 1.000 de lei a persoanelor care isi alunga din locuinta comuna sotul si a persoanelor care intretin relatiii sexuale in locuri publice. Aceeasi sanctiune va fi aplicata si pentru comercializarea sau desfacerea bauturilor alcoolice in incinta spitalelor si pentru adresarea de injurii operatorilor din Sistemul national Unic pentru Apeluri de Urgenta 112.