CNAS, suspectata de fapte de natura penala. Corpul de control al premierului va sesiza DNA(nov. 1, 2012)
Corpul de Control al Primului-ministru a finalizat in aceste zile controlul efectuat la Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, informeaza Executivul pe site-ul propriu. In urma neregulilor descoperite in cei 3 ani de verificari, inspectorii anunta ca vor sesiza Directia Nationala Anticoruptie, organul de urmarire penala competent sa cerceteze posibilele fapte de natura penala constatate in cadrul actiunii de control privind activitatea CNAS.
Conform sursei citate, obiectivele controlului au constat in verificarea indeplinirii atributiilor de catre conducerea si personalul Casei, a respectarii dispozitiilor legale referitoare la angajarea si efectuarea cheltuielilor la achizitiile publice, precum si verificarea respectarii prevederilor legale privind managementul resurselor umane.
Astfel, in perioada supusa controlului, adica 1 ianuarie 2009 – 31 martie 2012, respectiv pana la 30 septembrie 2012 pentru verificarile efectuate cu privire la gestionarea contributiei datorate de detinatorii autorizatiilor de punere pe piata a medicamentelor, inspectorii Corpului de Control al premierului au constatat mai multe nereguli, printre care:
Adunarea Reprezentantilor C.N.A.S. nu a mai fost constituita din anul 2005, fiind incalcate dispozitiile legii;
In perioada 01.01.2009-31.03.2012, Presedintele Romaniei si Primul-ministru nu au nominalizat reprezentanti in Consiliul de Administratie al C.N.A.S., ceea ce contravine dispozitiilor art. 276, alin. 1 si 2 din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii.
In perioada 16.06.2011-31.03.2012, Consiliul de Administratie al C.N.A.S. nu a functionat legal, deoarece a fost constituit doar din 4 membri si nu din 7 membri, asa cum prevedeau dispozitiile legale.
Practic, potrivit sursei citate, intreaga activitate a C.N.A.S. a fost decisa de un numar de 2 sau 3 membri ai consiliului de administratie care in perioada 16.06.2011-31.03.2012 au luat 13 hotarari, toate in cadrul sedintelor extraordinare.
Incepand cu data intrarii in vigoare a OUG nr. 104/2009 pentru modificarea si completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, respectiv data de 07.10.2009, persoanele juridice care realizeaza incasari din comercializarea in Romania a unor categorii de medicamente datoreaza o contributie trimestriala (denumita si taxa clawback), mentioneaza Guvernul.
Sumele reprezentand contributia trimestriala au acelasi regim juridic precum creantele bugetare, iar in legatura cu veniturile obtinute din contributia trimestriala, ordonatorii de credite au aceleasi obligatii ca si in cazul altor venituri bugetare, explica sursa citata. Practic, prin actul normativ mentionat, a fost instituita obligatia Ministerului Sanatatii, reprezentat prin Ministrul Sanatatii, si a C.N.A.S., reprezentata de Presedintele Casei, de a emite in termen de 15 zile de la data intrarii in vigoare a actului normativ, un Ordin comun continand normele de aplicare referitoare la contributia trimestriala. Ordinul comun a fost publicat in data de 15.06.2010, cu o intarziere de aproximativ 8 luni fata de termenul legal, desi in preambulul OUG nr. 104/2009 s-a mentionat ca ratiunea instituirii obligatiei de plata a contributiei trimestriale a fost „suplimentarea surselor de finantare a sistemului public de sanatate, in regim de urgenta”, prin identificarea unei surse noi de venituri bugetare care urmau a fi incasate si utilizate de catre Ministerul Sanatatii.
Emiterea cu intarziere a Ordinului comun a avut drept consecinta necalcularea si neincasarea in termenul legal a contributiei trimestriale aferente perioadei trimestrul IV 2009 – trimestrul I 2010, arata Guvernul. Prin urmare, pana la data de 15.06.2010 nu au fost depuse declaratii de catre subiectii obligatiei de plata a contributiei si, pe cale de consecinta, nu au fost emise notificari catre platitori cu privire la contributia trimestriala datorata.
„Abia in 18.05.2011, la peste 10 luni de la emiterea Ordinului comun nr. 928/591/2010, C.N.A.S. a solicitat Agentiei Nationale a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale transmiterea in regim de urgenta a listei detinatorilor de autorizatii de punere pe piata sau comercializare a medicamentelor, care sa cuprinda informatii referitoare la datele de identificare si datele de contact ale acestora”, puncteaza Executivul.
Totodata, sursa citata aminteste ca, pana la data de 15.05.2012, conducerea C.N.A.S. nu a elaborat proceduri operationale care sa prevada responsabilitati clare ale persoanelor cu atributii in gestionarea contributiilor trimestriale si termene precise pentru indeplinirea atributiilor, precum si un sistem de control a indeplinirii obligatiilor legale de catre platitori si personalul C.N.A.S.. Prin aceasta omisiune, conducerea C.N.A.S. a incalcat prevederile art. 2 alin. 1 si 2 din Ordinul Ministrului Finantelor Publice nr. 946/2005.
Din cauza modului defectuos in care reprezentantii C.N.A.S. si ai Ministerului Sanatatii si-au exercitat atributiile de serviciu privind realizarea unei evidente a platitorilor contributiei trimestriale, stabilirea si notificarea contributiilor datorate, urmarirea incasarii veniturilor la bugetul statului prin bugetul Ministerului Sanatatii si aplicarea sanctiunilor legale pentru neindeplinirea obligatiilor de plata de catre contribuabili, Guvernul mentioneaza ca nu au fost incasate venituri in suma totala de 189.763.842,03 lei, reprezentand contributii trimestriale aferente perioadei trimestrul IV 2009 – trimestrul III 2010. Aceasta suma constituie paguba la bugetul statului, prin bugetul Ministerului Sanatatii.
Astfel, avand in vedere prevederile legale, Corpul de Control al Primului-ministru va sesiza Directia Nationala Anticoruptie, organul de urmarire penala competent sa cerceteze posibilele fapte de natura penala constatate in cadrul actiunii de control privind activitatea C.N.A.S.