Banatul va fi regiunea cea mai dezvoltata, daca regionalizarea va fi corecta(iul. 13, 2013)
Regiunea Banatului poate deveni una dintre cele mai dezvoltate din tara, daca regionalizarea se va face intr-un mod corect, fara piedici administrative care tin de transferarea unor prerogative de la nivel central catre autoritatile regionale, a declarat vineri, la Timisoara, presedintele Consiliului Judetean Timis, Titu Bojin, prezent la dezbaterea „Regionalizarea si problemele locale”.
„Sunt un adept clar al ideii de regionalizare, cu conditia ca descentralizarea sa se faca real, nu doar pe hârtie, iar esaloanele doi si trei ale guvernarii sa nu transfere spre regiuni doar bucatele din ceea ce trebuie sa aiba o regiune, sa ne impuna restrictii, temându-se ca altfel vor pierde din atributii”, a spus presedintele CJ Timis. El a aratat ca regiunea Banatului este si acum una dintre cele mai bine dezvoltate din România, mentionând ca dispune de capacitate manageriala si oameni bine pregatiti pentru a o conduce spre noul concept de regionalizare. In plus, a spus presedintele CJ Timis, regiunea Vest, care include acum judetele Arad, Timis, Hunedoara si Caras-Severin, dispune de forta economica si de avantajul unui aeroport la Timisoara.
Presedintele CJ Timis a mentionat ca, timp de 23 de ani, zona Timisoarei a fost privata de anumite fonduri, precizând ca situatia s-a schimbat abia de anul trecut, când judetul a primit finantari mai importante cu care se achita insa datorii acumulate in timpul guvernarii trecute.
Prezent la dezbatere, primarul municipiului Timisoara, Nicolae Robu, a explicat ca, in opinia sa, o schimbare a structurii administrativ-teritoriale trebuie facuta atent, astfel incât autoritatile locale sa nu piarda din prerogativele de care dispun acum. In opinia sa, in interiorul regiunilor vor putea fi dezvoltate mai multe proiecte comune intre judete, cum sunt cele de infrastructura de drumuri, alimentari cu apa, retele de gaz.
In cadrul dezbaterii au mai fost abordate aspecte ce tin de viitoarea resedinta a Consiliului Regional, patrimoniul viitoarelor regiuni, chiar si atragerea in viitoarea structura administrativa a orasului Orsova, pentru a fi asigurat accesul spre o cale de transport pe Dunare. De asemenea, participantii au aratat ca trebuie definit foarte clar modul de impartire a bugetului. Pe de alta parte, mai multi reprezentanti ai autoritatilor locale au tinut sa aduca in atentie importanta colaborarii intre structurile centrale, regionale si locale.