Aproape 40% dintre turistii straini care viziteaza Romania sunt unguri(sept. 4, 2010)
In primele 7 luni ale anului, sosirile vizitatorilor straini in Romania, inregistrate la punctele de frontiera, au fost de peste 4,2 milioane, in scadere cu 1,9% fata de perioada similara a anului trecut, potrivit unui raport dat publicitatii de Institutul National de Statistica (INS).
Majoritatea vizitatorilor straini provine din tari situate in Europa ( 94,7%), statele Uniunii Europene furnizand peste 61% dintre turistii straini din Romania.
Dintre statele din blocul comunitar, cele mai multe sosiri s-au inregistrat din: Ungaria (40,3%), Bulgaria (17,0%), Germania (8,6%), Italia (7,1%) si Polonia (5,0%).
Totusi, comparand doar luna iulie 2010 cu iulie 2009, numarul vizitatorilor straini in Romania a crescut cu 4%, ajungand la peste 882 de mii, cei mai multi dintre ei, aproape 95%, provenind din Europa. Aproape 60% dintre turisti au venit din tari ale UE, printre care Ungaria ( 33,0%), Bulgaria (15,2%), Polonia 11,4%), Germania (9,2%), Italia (6,1%) si Austria (4,0%).
Si plecarile romanilor in strainatate au scazut cu 8,9% in primele 7 luni ale anului, fata de aceeasi perioada a anului trecut. Turistii romani au preferat mijloacele de transport rutier, care insumeaza 73% din totalul plecarilor.
Comparativ cu iulie 2009, in iulie 2010 s-au inregistrat cu 11% mai putine plecari in strainatate ale romanilor, pentru 74% dintre ele fiind folosite mijloace de transport rutier.