Aproape 118 universitati din tara, verificate de ANPC: amenzi de 50.000 lei si 39 de avertismente(nov. 10, 2012)
La inceputul lunii octombrie, timp de 2 saptamani, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor a desfasurat o actiune de verificare a respectarii prevederilor legale privind protectia consumatorilor la incheierea contractelor de studii de catre universitati, anunta institutia pe site-ul propriu. Controalele s-au soldat cu 17 amenzi contraventionale in valoare de 50.000 lei si 39 de avertismente.
Potrivit ANPC, actiunea de control a vizat 118 universitati, iar pentru abaterile constatate s-au aplicat 17 amenzi contraventionale in valoare de 50.000 lei si 39 de avertismente.
Astfel, conform institutiei, au fost verificate listele tarifelor pentru cursuri si alte activitati educationale, dar si actele din care sa rezulte obiectul/obiectele de activitate ale universitatii pentru care este autorizata sa functioneze.
De asemenea, s-a verificat existenta contractului de studii si respectarea prevederilor legii privind protectia consumatorilor conform careia consumatorul trebuie sa aiba libertatea de a lua decizii la achizitionarea de produse si servicii, fara a i se impune in contracte clauze abuzive, iar redactarea clauzelor contractuale trebuie sa fie clara si precisa.
La acest capitol, s-au gasit nereguli la 5 universitati din: Bucuresti, Cluj, Harghita, Vrancea si Iasi.
In ceea ce priveste informarea precontractuala a consumatorilor cu privire la serviciile universitare prestate in vederea incheierii contractului din care sa reiasa modalitatea de informare, tarifele si taxele practicate, disciplinele de studiu, ANPC a descoperit abateri de la reguli in universitatile din 3 judete: Neamt, Satu0Mare si Mehedinti.
Cele mai multe nereguli s-au constatat la informatiile obligatorii ce trebuiau cuprinse in contract. Astfel, in nu mai putin de 7 universitati, din Cluj, Brasov, Iasi, Suceava, Dambovita, Galati si Bucuresti, ANPC a descoperit ca lipseau din contract informatii precum: conditiile de reziliere, drepturile si obligatiile partilor, mentiuni clare privind modalitatea de returnare a taxei achitate de student in cazul in care cererea de retragere a fost inregistrata dupa incheierea contractului si inaintea inceperii anului universitar, etc.
Mai mult decat atat, ANPC informeaza ca, la Universitatea din Iasi, in contract erau trecute si clauze abuzive.
„In contract erau prevazute, la <<Termene si conditii de plata>>, ca taxele achitate nu se returneaza in nicio situatie si la <<Drepturile si obligatiile studentului>> ca nu poate solicita restituirea taxelor achitate in cazul exmatricularii sau al continuarii studiilor la alta institutie si ca trebuie sa achite integral taxa de studii pentru intreg anul universitar”, arata ANPC.