1400 de cereri de rambursare pe POSDRU vor fi platite de saptamana viitoare(oct. 7, 2012)

Circa 1400 de cereri de rambursare pe programul POSDRU vor fi platite, incepand de saptamana viitoare, din bani de la bugetul de stat, anunta Ministerul Muncii (MMFPS) pe site-ul propriu. Pentru plata rambursarilor, institutia are la dispozitie aproape 400 milioane lei.

Potrivit MMFPS, Consiliul National Tripartit pentru Dialog Social s-a reunit, miercuri, in cadrul unei sedinte extraordinare ce a avut ca tema de discutie situatia fondurilor europene si, in special, Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU). Mai precis, arata sursa citata, s-a facut o analiza a greutatilor pe care le intampina beneficiarii si s-au facut propuneri concrete legate de imbunatatirea functionarii AM POSDRU.

In urma intalnirii, ministrul Muncii, Mariana Campeanu a anuntat ca s-au gasit resursele necesare pentru reluarea platilor pentru circa 1400 de cereri de rambursare depuse de beneficiari.

„Cererea de fonduri facuta de Autoritatea de Management (AM) POSDRU, in valoare de 390.314.585 lei, necesara pentru efectuarea platilor catre beneficiarii axelor prioritare 1-6, reprezinta valoarea a circa 1400 de cereri de rambursare aflate in prezent spre plata la nivelul AM POSDRU. Acestea sunt cererile reverificate conform instructiunii 61, precum si cele verificate dupa data intrarii in vigoare a instructiunii 61”, precizeaza MMFPS.

 

Conform declaratiilor ministrului Muncii, „61 este o instructiune pe care am facut-o ca sa verificam cererile pe care le depun beneficiarii cerand un anumit numar de acte doveditoare asupra cheltuielilor efectuate, instructiune agreata de Comisia Europeana. Cererile care au fost verificate dupa aceasta instructiune vor fi platite, pentru ca ele raspund cerintelor Uniunii Europene”.

„In planul de masuri pe care l-am avut , am elaborat o instructiune speciala (instructiunea 61, n.r.) prin care am verificat in amanuntime toate cererile de rambursare depuse”, a mentionat Mariana Campeanu, adaugand ca, pe masura ce alte cereri de rambursare vor fi verificate, statul ar putea sa plateasca, pana la sfarsitul anului, toate cererile de rambursare.

„In acest fel, la viitoarea Comisie a Auditului vom avea indeplinite toate criteriile si putem spera ca aceste fonduri nu vor fi suspendate”, mai spune ministrul Muncii.

Amintim ca, in perioada aprilie-mai 2012, Comisia Europeana a desfasurat in Romania 2 misiuni de audit in vederea identificarii gradului de functionalitate a Programului Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU). La incheierea misiunii, reprezentantii CE au sesizat deficiente majore la nivelul sistemului de management si control, precum si un nivel ridicat de salarizare pentru un numar mult prea mare de experti in cazul unor proiecte.

Ca urmare a acestor constatari, Autoritatea de Management pentru POSDRU a elaborat, in luna mai, un Plan de masuri preliminare, aprobat si de Executiv, plan ce in momentul de fata se afla in desfasurare.